la-Bacau.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii bacauanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Tânăr reținut de polițiști pentru că a omorât o lebădă. Motivul este incredibil

Radio R. Regional

 

Polițiștii din municipiu Bacău au reținut, astăzi, după ce au fost alertați prin 112, un tânăr din Iași în vârstă de 23 de ani, care a recunoscut că o omorât o lebădă aflată în migrație pe lacul din municipiu, intenționând să o folosească pentru mâncare.

Lebedele, cum sunt cele care iernează pe lacurile de pe Bistrița din Bacău, sunt protejate prin lege, iar vânătoarea lor este interzisă.

‘În cauză s-a întocmit dosar penal pentru încălcarea prevederilor legislației vânătorii și a protecției fondului cinegetic, iar lebăda a fost predată lucrătorilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranței Alimentelor Bacău’, a declarat, pentru AGERPRES, comisar șef Valerica Manole, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Potrivit acestuia, inițial, tânărul prins cu lebăda în mână a spus că a încercat să salveze pasărea atacată de câini pe malul apei, ulterior însă, la secția de poliție, a recunoscut că el o vânase, lovind-o cu bolovani până a murit.

‘S-a confirmat, în urma observațiilor amănunțite, că lebăda prezintă două leziuni în zona capului și a gâtului, care ar fi putut duce la decesul pasării. Se fac analizele cerute, conform procedurii, pentru a se determina dacă aceasta prezintă virusul gripei aviare sau alte boli specifice’, a precizat, la rândul său, medicul Gheorghiță Vlad, purtător de cuvânt al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bacău

Bogdan Diaconu, din cadrul Centrului Regional de Ecologie Bacău, a declarat, pentru AGERPRES, că e puțin probabil ca un câine să poată prinde și ucide o lebădă. ‘Nici nu avea, practic, un câine posibilitatea să prindă și să omoare lebăda. De altfel, am mai fost sesizați și cu o zi înainte cu privire la o asemenea intenție. Până în acest an nu s-au mai primit sesizări privind asemenea intenții agresive la adresa lebedelor, păsări blânde și care farmecă privirea’, afirmat ecologistul băcăuan. El a susținut că, în următoarele zile, ca urmare a cazului apărut, voluntarii CRE ‘vor patrula pe malurile lacurilor băcăuane pentru a preveni alte asemenea situații’.

Lebedele iernează pe lacurile din preajma Bacăului de mai bine de 20 ani, găsind ca urmare a formării microclimatului de deltă mediul necesar pentru a depăși perioada sezonului friguros din nordul Europei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015