la-Bacau.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii bacauanilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Romeo Stavarache își reia funcția de primar după arest, dar biroul va fi la Biblioteca Județeană

Agerpres

 

Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, suspendat mai bine de șapte luni pentru că s-a aflat în arest preventiv și apoi la domiciliu într-un dosar de corupție, își va relua luni, 16 februarie, activitatea de edil, dar biroul în care va lucra nu va fi la sediul instituției, ci în clădirea fostei Biblioteci Județene, au declarat marți, pentru AGERPRES, surse din cadrul municipalității.

Edificiul respectiv a fost reabilitat în urmă cu doi ani, primăria fiind proprietara a jumătate din spațiu, cealaltă aparținând Consiliului Județean.

Instalarea lui Stavarache în noul birou fusese înscrisă și în ultima cerere de punere în libertate formulată de edilul șef al Bacăului către magistrații băcăuani, el motivând prin faptul că respectiva mutare a biroului său de lucru va evita întâlniri cu persoane care lucrează în primărie ori denunțătorii care figurează în dosarul în care este acuzat de luare de mită aflat pe rol la Curtea de Apel Bacău.

Stavarache a fost eliberat marți, 3 februarie, după două luni de arest preventiv și alte cinci de arest la domiciliu, dar în aceeași zi și-a luat concediu de odihnă. Încă din perioada arestului, el a solicitat Consiliului Local dreptul la zilele de concediu, proporțional cuvenite pentru perioada lucrată anul trecut, adică între 1 ianuarie și 1 iulie, zi în care a fost arestat preventiv, procurorii DNA acuzându-l de acte de luare de mită.

În rechizitoriul procurorilor DNA se reliefa faptul că în perioada 2008 — 2011, edilul suspendat Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalți inculpați, ar fi pretins și primit de la patru oameni de afaceri băcăuani mai multe sume de bani.

Vasile Tescaru, cel care a deținut prerogativele de primar al municipiului Bacău în ultimele șapte luni, s-a reîntors, de altfel, începând de miercuri în biroul său de viceprimar. În structura de conducere a primăriei Bacău, Radu Ababei va rămâne, în continuare, viceprimar, iar Iulian Stoican, care a îndeplinit în perioada de arest a lui Stavarache atribuțiuni de viceprimar, s-a întors la calitatea de consilier local.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015